Shhaideh, despre demisie: „Decizia mea e luată, va fi comunicată în CEx”. Vicepremierul lipsește de la ședința de guvern

Publicat: 11/10/2017, 17:03

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul al Dezvoltării Regionale, nu participă la ședința Executivului de miercuri, scaunul rezervat ei, în dreapta premierului Mihai Tudose, rămânând neocupat. Rovana Plumb și Viorel Ilie au fost, însă, prezenți în sala de ședințe.

„Eu cred că sunt același om, am respectat întodeauna partidul și cel care m-a pus în funcția de mininistru este CEx-ul și decizia mea, care este luată, va fi comunicată mâine în CEx. Permiteți-mi să nu fac afirmații despre poziția mea pe scările DNA sau pe stradă”, a declarat Sevil Shhaideh, la ieșirea de la DNA.

Anterior, premierul Mihai Tudose, care a avut două întâlniri cu liderul PSD, Liviu Dragnea, în cursul zilei, a declarat, referindu-se la miniștrii Shhaideh și Plumb, vizați de remaniere, că există o problemă de „percepție” la Bruxelles, ambii fiind vizați, în acest sens, potrivit Mediafax.

„Și cele două colege (Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, n.r.) – știți foarte bine – avem o realitate și o percepție. Realitatea este că este prezumția de nevinovăție, au fost o mulțime de cazuri în care cei care au fost puși sub acuzare în diverse etape ale procesului penal s-au dovedit a fi nevinovați, cu viețile distruse sau oricum schimbate total, dar avem și o percepție și percepția la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici. Dar fiind faptul că cele două colege sunt exact pe zona aceasta de relație cu Bruxellul, de aici apare problema. Am o părere personală pe care v-am spus-o și o impunere ca șef al Guvernului. Asta este tot”, a declarat Tudose.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Deșeurile descoperite de poliţişti la frontieră s-au dublat în 2024